Universitatile in criza

Criticate, hulite, privite dezaprobator, universitatile de stat din Romania fac minuni pe care nu le observa nimeni. Undeva, in anumite medii se asteapta ca invatamantul romanesc sa produca competenta pe gratis, cercetare pe gratis, sa atinga obiective fanteziste de afirmare internationala. Simpla supravietuire a invatamantului romanesc superior este un miracol. O sa punctez cateva din problemele pe care le vad eu:
1. Concurenta neloiala
 Este dureros sa observi efectele perverse pe care le produce invatamantul tip "ghiseu de diplome" practicat de unele universitati private, si in special Spiru Haret. Nu ma refer aici la invatamantul de zi, ci la formele de invatamant ID. Primul efect este preluarea unei mari mase din baza de recrutare a universitatilor care chiar se straduie sa faca invatamant de calitate. Nu se poate concura la tarife cu o universitate care isi bate joc de standardele de calitate a pregatirii. Al doilea efect, mult mai pervers, este inflatia de diplome. Inundand piata muncii cu zeci de mii de diplome, se diminueaza ingrozitor valoarea diplomelor existente, indiferent de calitatea lor. Al treilea efect, mult mai pervers, este imaginea pe care au intiparit-o in mintea studentilor, ca se poate obtine o diploma fara munca. Asta afecteaza ingrozitor de mult insasi interesul aratat de studenti pentru actul de invatamant. Ultimul efect, care sta ca o Sabie a lui Damocles asupra intregului invatamant romanesc este spectrul excluderii din recunoasterea internationala a intregului invatamant superior romanesc.
2. Subfinantarea educatiei
Avem o criza de subfinantare ingrozitoare. Coreland standardele de calitate cu finantarea pe student rezulta un cost de pregatire care depaseste valoarea finantata de la buget. Cu alte cuvinte, se cere calitate, dar pe gratis. Din pacate nu se poate asa.
3. Subfinantarea cercetarii
Cercetarea universitara sufera cronic de lipsa de fonduri. In contextul actual, e clar ca statul nu are din ce sa plateasca asa ceva, dar nici domeniul privat nu se implica absolut deloc. Din punct de vedere economic competitivitatea se obtine prin forta de munca ieftina sau/si prin productivitate ridicata datorata nivelului tehnologic si organizational. Practic, la ambele capitole Romania este condamnata, pentru ca forta de munca nu poate fi mai ieftina decat in China sau India, si tehnologic, e condamnata sa utilizeze tehnologii depasite cumparate de la cei care au cercetare.   Prin urmare, pe termen lung, lipsa de competitivitate este inevitabila.
4. Degradarea resurselor umane
Cadrele universitare tinere sunt pur si simplu incurajate sa paraseasca sistemul. Cu un salar de 700-750 lei pe luna un tanar asistent este sub pragul de subzistenta. Doctoratele costa intre 2.500 lei si 7.000 lei anual, cu un calcul simplu se poate observa ca tanarul doritor de cariera universitara este in mod cert la nivelul celei mai mizere saracii. Un lector doctor ajunge sa castige 1.300-1.600 lei pe luna, bani din care ar trebui sa-si finanteze taxe de participare la conferinte si materialele de cercetare si deplasari, si cursuri de perfectionare, ca sa poata aspira la promovare. Unii, mai norocosi, beneficiaza de venituri suplimentare din granturi, dar acestia sunt o minoritate absoluta. In acest context, nivelul de stress este ingrozitor de ridicat, tensiunile fiind un factor care diminueaza semnificativ orice capacitate de creatie stiintifica.
5. Invizibilitatea
Activitatea universitara este  foarte putin vizibila societatii romanesti. Rezultatele cercetarii sunt orientate spre publicarea in strainatate, avand un impact nul in Romania prin punctarea cu precadere a publicarii in reviste indexate international. Internationalizarea cercetarii are ca efect probabil migratia elitelor, migratia efectelor cercetarii si in final un impact negativ asupra competitivitatii romanesti la nivel international.