atentie, perceptie, informatie

Bursele sunt infiorator de volatile, toata lumea aplauda cresteri de 2-3%, se sperie de caderi de 4-5%, spectatori ai unui show cu implicatii inimaginabile.

Ceea ce trebuie remarcat este discrepanta intre informatii si efecte. Bursa nu este un indicator al realitatii ci al sentimentelor, atentiei si intereselor unui grup relativ restrans social. Cutare indicator are valoarea X nu X+1 sau X-1, este o informatie care prinde viata pe masura ce concentreaza atentia. Mii de decizii se fundamenteaza pe acel indicator si pe perceptia ca este semnificativ.

Ce alegem sa vedem? ce alegem sa decidem? Incotro?

Criza se extinde, de data asta in profunzime. Viitorul previzibil se ingusteaza. Viitorul pe care il dorim presupune un efort mai mare, un exercitiu de vointa mai dur.

Comentariu la un articol

Apreciez articolul. Universitatile sunt realmente sever subfinantate.
Universitatile se adapteaza mai mult cerintelor studentilor decat celor ale angajatorilor, pentru ca studentii platesc, angajatorii nu. Si ce vor studentii nostrii? Sa munceasca putin, sa plateasca putin si sa nu fie stresati. Unele universitati au inteles asta, si au atras un numar enorm de studenti, si unele au inteles ca secretul sucesului financiar este arta de a vinde 0 educatie cu taxa mai mica decat concurenta, acoperite de un simulacru de diploma.
Angajatorii se cam plang degeaba. Inteleg sa te plangi pentru o prestatie platita de tine, nu pentru ceva platit de altul de care tu beneficiezi pe gratis. Se pot plange studentii platitori, nu angajatorii pomanagii. Angajatorul standard din Romania, nu vrea angajati inteligenti, cu initiativa, foarte bine pregatiti profesional. Angajatorul standard vrea un tanar mediocru, fericit ca a prins orice fel de job, dispus sa munceasca pe nimic, cu program "flexibil" (adica atat cat pofteste angajatorul). Un complex de inferioritate e dezirabil, pentru ca amaratul de absolvent sa priveasca cu evlavie la inteligenta superioara din fata sa. Si, hai sa fim sinceri, nu poate fi condamnat pentru asta, in fond exploatarea muncii altora e esenta succesului (inclusiv in comunism).
Am intalnit o singura data un altfel de angajator. O firma a comandat unei universitati o grupa de masterat, pentru proprii angajati, a finantat taxele, si s-a implicat in elaborarea programei si in  pregatire. Era o firma cu capital strain, preponderent german. Nu va spun ce masteranzi de calitate au ales. Ei bine, eu unul as accepta de la un astfel de angajator orice critici, le-as nota, le-as sapa in piatra la poarta universitatii, si as pune fiecare profesor sa le invete pe de rost, si as considera o misiune fundamentala respectarea lor.
Mie mi s-ar parea logic ca angajatorii care vor absolventi bine pregatiti sa procedeze intr-un mod similar. Sunt convins ca majoritatea universitatilor si toti profesorii ar fi fericiti. Si sunt convins ca si programele ar fi adecvate, si studentii si profesorii ar fi mult mai motivati.
Plata impozitelor nu inseamna dreptul de a beneficia de educatie. Impozitul este prin definitie o contributie obligatorie fara contraprestatie (conform legii).
Cat despre cercetare, toata cercetarea de valoare este publicata in limbi straine, majoritatea in reviste din strainatate, si fiecare cercetator care are o sansa pleaca, nu de alta, dar are mai multe sanse sa profeseze cercetare acolo unde ea inseamna ceva. Universitatile romanesti nu pot concura deloc cu cele straine, pentru ca nu-si pot pastra specialistii, nu le pot pune la dispozitie fonduri, si mai ales, pentru ca sunt extrem de putine firme interesate macar marginal de cercetare in Romania.
Exista un singur lucru pe care il mai au universitarii, si anume un gram de demnitate. Nu va mirati ca nu se strang bani din sponsorizari, pentru ca nimanui nu-i place sa mearga sa se milogeasca. Putinul care se strange, vine de la firmele care chiar au ceva recunostinta de aratat pentru servicii prestate de profesori sau de studenti, si, uneori, de la firmele care vor sa castige "puncte" pentru licitatii grasute.
Contractele de cercetare cu firmele, in care firmele sa realizeze ca au nevoie de noutati tehnologice au cam disparut . E mult mai simplu sa iei o revista ISI si sa iei pe gratis rezultatele publicate de un cercetator mort de foame, finantate din banii proprii sau din bani publici. E si mai simplu sa cauti brevete expirate, sau sa astepti sa expire un brevet si sa foloseti munca altuia pe gratis.
Universitatile, invatamantul si cercetarea merg prost pentru ca sunt o consecinta a sistemului in care sunt integrate. Ar putea fi altfel, si am fi toti mai performanti, dar, "merge si asa".

"popa prostul" sau pasarea deficitelor

Este indiscutabil ca problemele crizei s-au mutat din pietele financiare in datoriile statelor. Pasul urmator este sa se rezolve deficitul din buzunarele contribuabililor (in special cei mici). Foarte putine state fac exceptie de la aceasta regula. S-au pierdut bani, trebuie pusi la loc, se mai strange un bir. Cei bogati vor fi la fel de bogati, cei saraci vor ramane saraci, sau si mai saraci. Lupii speculatori exista pentru ca sunt lasati sa existe, pentru ca produc bogatie rapid, pentru cei care au multa bogatie. Dar una peste alta, datoriile publice sunt cam mari peste tot in lume, si bogati sau saraci, implicati sau nu, toti vom plati o ineficienta sistemica. Degeaba arata spre francezi un american, sau in francez spre americani, sau un german spre chinezi sau un rus spre  un pakistanez. Realitatea crizei se propaga si nu iarta, cata vreme nu se iau masuri concrete si bine articulate la nivel global. Sau, mai simplu, fiecare rezolva problema aplicand "saraceste-ti vecinul", pasand deficitele de la unul la altul ca pe o carte de "popa prostul", pe ideea ca altcineva ramane cu el in mana la urma.

Universitatile in criza

Criticate, hulite, privite dezaprobator, universitatile de stat din Romania fac minuni pe care nu le observa nimeni. Undeva, in anumite medii se asteapta ca invatamantul romanesc sa produca competenta pe gratis, cercetare pe gratis, sa atinga obiective fanteziste de afirmare internationala. Simpla supravietuire a invatamantului romanesc superior este un miracol. O sa punctez cateva din problemele pe care le vad eu:
1. Concurenta neloiala
 Este dureros sa observi efectele perverse pe care le produce invatamantul tip "ghiseu de diplome" practicat de unele universitati private, si in special Spiru Haret. Nu ma refer aici la invatamantul de zi, ci la formele de invatamant ID. Primul efect este preluarea unei mari mase din baza de recrutare a universitatilor care chiar se straduie sa faca invatamant de calitate. Nu se poate concura la tarife cu o universitate care isi bate joc de standardele de calitate a pregatirii. Al doilea efect, mult mai pervers, este inflatia de diplome. Inundand piata muncii cu zeci de mii de diplome, se diminueaza ingrozitor valoarea diplomelor existente, indiferent de calitatea lor. Al treilea efect, mult mai pervers, este imaginea pe care au intiparit-o in mintea studentilor, ca se poate obtine o diploma fara munca. Asta afecteaza ingrozitor de mult insasi interesul aratat de studenti pentru actul de invatamant. Ultimul efect, care sta ca o Sabie a lui Damocles asupra intregului invatamant romanesc este spectrul excluderii din recunoasterea internationala a intregului invatamant superior romanesc.
2. Subfinantarea educatiei
Avem o criza de subfinantare ingrozitoare. Coreland standardele de calitate cu finantarea pe student rezulta un cost de pregatire care depaseste valoarea finantata de la buget. Cu alte cuvinte, se cere calitate, dar pe gratis. Din pacate nu se poate asa.
3. Subfinantarea cercetarii
Cercetarea universitara sufera cronic de lipsa de fonduri. In contextul actual, e clar ca statul nu are din ce sa plateasca asa ceva, dar nici domeniul privat nu se implica absolut deloc. Din punct de vedere economic competitivitatea se obtine prin forta de munca ieftina sau/si prin productivitate ridicata datorata nivelului tehnologic si organizational. Practic, la ambele capitole Romania este condamnata, pentru ca forta de munca nu poate fi mai ieftina decat in China sau India, si tehnologic, e condamnata sa utilizeze tehnologii depasite cumparate de la cei care au cercetare.   Prin urmare, pe termen lung, lipsa de competitivitate este inevitabila.
4. Degradarea resurselor umane
Cadrele universitare tinere sunt pur si simplu incurajate sa paraseasca sistemul. Cu un salar de 700-750 lei pe luna un tanar asistent este sub pragul de subzistenta. Doctoratele costa intre 2.500 lei si 7.000 lei anual, cu un calcul simplu se poate observa ca tanarul doritor de cariera universitara este in mod cert la nivelul celei mai mizere saracii. Un lector doctor ajunge sa castige 1.300-1.600 lei pe luna, bani din care ar trebui sa-si finanteze taxe de participare la conferinte si materialele de cercetare si deplasari, si cursuri de perfectionare, ca sa poata aspira la promovare. Unii, mai norocosi, beneficiaza de venituri suplimentare din granturi, dar acestia sunt o minoritate absoluta. In acest context, nivelul de stress este ingrozitor de ridicat, tensiunile fiind un factor care diminueaza semnificativ orice capacitate de creatie stiintifica.
5. Invizibilitatea
Activitatea universitara este  foarte putin vizibila societatii romanesti. Rezultatele cercetarii sunt orientate spre publicarea in strainatate, avand un impact nul in Romania prin punctarea cu precadere a publicarii in reviste indexate international. Internationalizarea cercetarii are ca efect probabil migratia elitelor, migratia efectelor cercetarii si in final un impact negativ asupra competitivitatii romanesti la nivel international.

Resurse strategice si criza: Educatia

Nu vreau sa ma pornesc, dar, trebuie sa spun ca de cate ori aud "reforma in invatamant" inteleg "reducem costuri" si "vrem calitate pe gratis".
Finantarea pe elev sau student este cam 1/20, fata de Germania. Un studiu pe care l-am vazut arata ca avem cea mai mica finantare pe cap de student din Europa, concret asta inseamna ca un liceu auto nu are bani de benzina pentru camionul scoala, la laboratoarele de chimie profesorul cumpara consumabile din banii lui, in universitati cercetarea se finanteaza din invatamant (taxele studentilor) si din salariile profesorilor. Daca exista o strategie, de 20 de ani e una singura, sa distrugem invatamantul. De ce? Pentru ca mentalitatea materialist-dialectica spune ca numai productia materiala este benefica, restul inseamna risipa si consum inutil.
Exista doua resurse care genereaza afaceri, oamenii si capitalul, dar resursa cea mai importanta sunt oamenii, pentru ca ei creeaza capitalul, si ei il pun in miscare. In acest context educatia este un element strategic de prim rang, nu o provocare, ci o resursa strategica.
Asa cum la razboi instruiesti soldati, asa in economie instruiesti angajatii... Si angajatii nepregatiti sunt la fel de eficienti ca soldatii neinstruiti.

Ma doare faptul ca stiu ce trebuie facut ca sa iesim din criza asta, pot sa ajut cu capacitatea mea, dar nu intereseaza pe nimeni asta. Si mai sunt mii de colegi economisti in universitati care nu sunt bagati in seama. Exista in tezele de doctorat ingropate in arhivele universitatilor solutii ca sa iesim din 100 de crize, si sta praful de un deget pe ele. Un enorm potential irosit. Asta ma doare cel mai tare.

Masuri anti-criza necesare

In opinia mea solutia anti-criza este o modificare a strategiei guvernamentale destul de semnificative:
1. Creditarea interna prin emisiunea de obligatiuni in lei catre populatie ne-nominalizate, tranzactionabile la bursa
Masura ar rezolva problema deficitului bugetar majorand veniturile viitoare ale romanilor. Dobanda poate fi exact cea oferita de FMI. Prin crearea unei emisiuni de astfel de titluri s-ar da si o paine bursei de valori. In plus pentru salariile bugetarilor si plata furnizorilor interni e nevoie de lei nu de euro. In plus bancile se finanteaza preponderent din surse externe, asa ca ar afecta mult prea putin sursele de finantare ale bancilor.
2. Combaterea cu agresivitate a contrafacerilor 
Contrafacerile si produsele de calitate proasta din import paraziteaza piata si fac concurenta neloiala producatorilor interni. In plus sunt o sursa de evaziune fiscala extrem de semnificativa, si o sursa de deficit de balanta comerciala.
3. Eliminarea impozitului forfetar, 
Impozitul forfetar a fost un motiv de inchidere a firmelor mici si este un impediment pentru micii investitori.
4. Un control sever al oportunitatii achizitiilor publice
Este inadmisibil sa se cheltuie milioane de euro pentru beculete si festivisme de doi bani si sa se ia painea de la gura angajatilor statului.
5. Amanarea achizitiilor pentru aparare
Amenintarea principala la adresa sigurantei nationale o reprezinta criza economica. Impotriva crizei economice avioanele de vanatoare de import si alte echipamente militare sunt inutile.
6. Amanarea planurilor de reforme politice si sociale pentru vremuri mai bune.
Criza este instabilitate si se hraneste cu pesimism si incertitudine. Reformele revolutionare sunt ele insele generatoare de incertitudine pesimism si costuri de implementare.